Live in the moment. Don’t get trapped in thoughts about the future or the past, just enjoy what you have in front of you; every sunrise, every song, every sip of coffee.
Be kind to everyone. Treat other people the way you expect to be treated.
Take chances. That’s what really makes life meaningful and memorable.
Explore the world around you. The only way to do that is through your senses. Pay more attention to what surrounds you.
Laugh as often as you can.
(to be continued)
Mi-e dor de atmosfera din Carturesti. De Cismigiu acoperit de zapada… De aceleasi filme de Craciun redifuzate la televizor an de an. De cozonacul facut de bunica. Mi-e dor de targul de Craciun de la Dalles si de vin fiert. Mi-e dor sa ascult Frank Sinatra si Dean Martin. Mi-e dor de calatoriile lungi cu personalul in miez de iarna. Mi-e dor de Brasov. Mi-e dor de aparentul echilibru care invaluie totul de sarbatori. Mi-e dor de plimbari pe Lipscani la lumina felinarelor. Mi-e dor sa stau cu o carte buna si un ceai pe fotoliu ore intregi, acoperita de o patura calduroasa. Mi-e dor de agitatia de dinaintea Craciunului, cand fiecare dintre noi se gandeste ce sa le daruiasca celor dragi. Mi-e dor sa pot sa pierd timpul fara sa ma simt apoi vinovata ca am facut asta in loc sa il folosesc in mod productiv. Mi-e dor de Craciun…
I’m flying home for Christmas (on the 14th).
Mi-e dor sa scriu. Mi-e dor sa scriu aici, sa imi astern gandurile, sa imi exprim sentimentele. Nu stiu de ce imi e asa de greu… Ma simt ca si cum cineva s-ar fi jucat cu o telecomanda care s-a blocat pe butonul de fast forward, iar acum viata se deruleaza cu o viteza mult prea mare. Asa, ca in Click.
Peste 6 luni o sa implinesc 20 de ani. Ma sperie putin gandul asta, pentru ca imi dau seama ca s-au dus deja 20 de ani din viata mea. Si parca trec din ce in ce mai repede. Viata e ca un pariu pe care il faci cu tine insuti – e important sa stii cand si ce sa pariezi. Daca esti sigur pe tine si pe ceea ce stii, e foarte probabil sa castigi, dar daca nu… sunt mari sanse sa pierzi. Si ce poate fi mai rau decat sa pierzi un pariu cu tine insuti?
Am intalnit pana acum tot felul de oameni. Oamenii… ce fiinte complexe. Mereu m-a fascinat natura umana. Imi place sa cred ca oamenii au un suflet frumos, chiar daca uneori trebuie sa sapi foarte adanc ca sa il dezbraci de straturile de praf care l-au facut sa amorteasca. Problema e ca pe sufletele tuturor se asterne, din cand in cand, praf. Si daca nu avem grija sa il curatam, el o sa se tot adune, pana cand o sa devina aproape imposibil sa mai scapam de el. Nu putem astepta sa stearga altcineva praful de pe sufletele noastre. E responsabilitatea noastra sa avem grija de el – asa cum e responsabilitatea celorlalti sa stearga praful de pe sufletele lor. Un suflet acoperit de praf e un suflet pe jumatate mort. Un om care are sufletul amortit e un om care nu se bucura de viata asa cum ar trebui, un om care e prins intr-o capcana pusa de el insusi. Si cand te gandesti ca depinde doar de tine sa iti dezmortesti sufletul…
Nu, nu am zis ca e usor. Cateodata praful se lipeste de suflet si atunci cand incerci sa il dai jos, rani ascunse ies la suprafata; de multe ori sangerezi; cateodata simti ca iti arde de la atata durere. Dar singurul mod in care poti vindeca o rana e deschizand-o, scotand-o la suprafata. Daca o tii acoperita nu se va vindeca niciodata, va fi mereu vulnerabila in fata accidentelor. Daca vrei sa se vindece trebuie sa o lasi la lumina si sa o ingrijesti. Usor, usor se va cicatriza si, cu timpul, doar tu vei stii ca acolo a fost candva o rana.
Vorbeam despre oameni. Da, eu cred in continuare ca toti oamenii au, in adancul lor, un suflet bun, pur. Doar ca unii dintre noi se pierd pe drum. Cativa se regasesc mai tarziu, iar altii traiesc o viata intreaga pierduti de adevaratul lor spirit. Unul din adevarurile primordiale ale existentei umane este ca toti oamenii isi doresc sa aiba iubire in viata lor. Cu totii ne dorim sa fim iubiti, apreciati, respectati. Dar nu toti intelegem ca, atata timp cat nu oferim iubire, nu vom primi inapoi iubire. Nu putem cere fara sa oferim. De fapt, putem cere, dar nu vom primi nimic atata timp cat nu vom invata sa oferim mai intai.
Vine iunie. Se termina primul an de facultate… Cum? Cum a trecut asa de repede?? Cineva sa faca timpul sa stea…
Yann Arthus-Bertrand, with Sybille d’Orgeval and Baptiste Rouget-Luchaire, launched the project “6 Billion Others”.
5,000 interviews were filmed in 75 countries by 6 directors who went in search of the Others.
Read more about it here.
