Se intampla destul de des sa ma uit in urma si sa vad cum au evoluat lucrurile in viata mea. Pentru ca imi place sa analizez situatia, sa imi urmaresc actiunile, sa imi dau seama ce se intampla cu deciziile pe care le iau. Apoi ma uit inainte, si ma gandesc cum vor arata in viitor. Desi imi pot schimba usor telurile. Insa tot procesul asta ma ajuta sa ma cunosc mai bine, sa imi dau seama unde am ajuns si incotro ma indrept.
Acum ceva vreme (adica 5-6 ani), eram o persoana destul de introvertita. Eram sensibila… ma afectau foarte usor parerile celor din jur si ma chinuiau criticile. Nu eram in stare sa spun “nu“, si nu eram in stare sa imi afirm punctul de vedere, in special atunci cand era diferit de restul. Imi vedeam doar defectele, nu si calitatile. Si chiar daca cineva imi facea un compliment, nu prea il luam de bun. Aproape niciodata nu imi apreciam realizarile. Eram pierduta, nu imi gaseam locul in haosul din jurul meu, nu stiam cum ar trebui sa fie totul. Asta era problema: mi-era teama ca nu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Pentru ca traim intr-o lume plina de tipare, si oamenii se asteapta ca tu sa fii intr-un mod anume.
De ce am enumerat toate momentele mele fragile din trecut? Pentru ca au fost candva parte din mine… Pentru ca daca nu as fi fost asa si daca nu as fi luptat pentru ceea ce vreau sa devin, acum nu as mai fi aceeasi Andreea de saptispe ani jumate… Pentru ca nu e o slabiciune sa recunosti ca nu esti perfect, dar ca lupti pentru a deveni mai bun cu fiecare zi.
Uitandu-ma la viata mea acum, imi dau seama ca sunt mandra de cine am devenit. Am incredere in mine si in ceea ce cred, nu imi schimb parerile doar pentru ca sunt diferite. Am invatat sa spun “nu” atunci cand e cazul, si nu ma las afectata de ceea ce cred sau spun ceilalti, pentru ca stiu ca e mai important ce cred eu. Mi s-a intamplat de foarte multe ori ca ceilalti sa incerce sa imi taie aripile, sa imi spuna ca visez prea mult sau ca nu am cum sa obtin ce imi doresc. Oh really? De obicei obtin tot ce vreau, mai devreme sau mai tarziu. Surprinzator (sau nu), dupa ce am devenit constienta de toate calitatile pe care le am, au devenit si ceilalti. Acum, cand primesc un compliment, zambesc si spun “multumesc“. Am propriile mele conceptii asupra vietii, si nu am de gand sa renunt la ele, indiferent de cum voi fi etichetata. Este viata mea si eu sunt singura care poate hotari ce e bine si ce nu pentru mine. Ce sa fac si ce sa nu fac. Cu toate astea, imi place sa vad care sunt viziunile celorlalti. Desi la tot pasul gasesc oameni care nu stiu ce vor de la viata, si mai sunt si ok cu chestia asta. Oameni care nu indraznesc sa viseze, sa spuna ca “uite, asta imi doresc!” sau “voi reusi sa fac asta”. Pacat… asta e prima conditie ca sa ajungi undeva. Daca nu iti setezi niste obiective, daca nu indraznesti sa faci un pas inainte, cum te poti astepta sa primesti ceva de la viata asta?
Viata e o incercare continua de a-ti depasi limitele, de a darama bariere si a avea curaj sa faci ceea ce simti ca te va implini… Cel putin din punctul meu de vedere.
Viitorul… arata bine 
foarte bine.
.
