Blowing out candles

“Twenty years from now you will be more disappointed by the things you didn’t do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” (Mark Twain)

Astazi implinesc 18 ani… Simt cum ma incearca sentimente contradictorii – entuziasm si in acelasi timp melancolie. De 18 ani privesc in jur si in fiecare zi invat cate ceva nou despre lumea in care traiesc. Unele lucruri nu mai arata asa cum aratau acum 10 ani. Si probabil multe dintre aceste lucruri vor arata altfel peste 20. Cum a fost viata mea pana acum? Unica. Privesc in urma si imi dau seama ca nu as schimba nimic din trecut, pentru ca datorita trecutului meu am ajuns asa cum sunt astazi. In acelasi timp privesc inainte, si realizez ca ceea ce se intampla acum, modul in care privesc viata si actiunile mele imi vor contura viitorul.

Ce stiu acum?

Stiu ca viata este in mainile tale, si ca tu esti responsabil pentru fericirea ta. Nu poti da vina pe nimeni altcineva pentru ceea ce ti se intampla.

Stiu ca, pentru a atinge acea fericire, trebuie sa iti deschizi mintea si sufletul in fata vietii, si sa iti faci curaj sa simti, sa actionezi, sa ai incredere – mai ales in TINE.

Stiu ca, pentru a fi iubit, trebuie sa iubesti la randul tau.

Stiu ca nimeni nu va fi langa tine pentru totdeauna.

Stiu ca in viata gresesti de foarte multe ori, dar de cele mai multe ori aceste greseli sunt singura cale de a progresa.

Stiu ca persoanele la care tii cel mai mult sunt cele care te vor rani cel mai tare.

Stiu ca, de multe ori, te agati de niste iluzii de teama ca nu vei putea trai altfel.

Stiu ca uneori dai mai mult decat primesti inapoi, dar asta nu inseamna ca trebuie sa incetezi sa oferi, ci doar ca trebuie sa oferi in alta directie.

Stiu ca, atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, poti obtine acel lucru.

Stiu ca poti iubi o persoana chiar daca aceasta nu este langa tine.

Stiu ca trebuie sa ai incredere in conceptiile tale, pentru ca adevarul este relativ si datoria ta este sa dai vietii o nota individuala.

Stiu ca in viata trebuie sa profiti de oportunitati, pentru ca altfel vei avea regrete mai tarziu.

Stiu ca am avut curaj sa visez, indiferent de parerile celor din jur. Stiu ca in 10 luni voi fi in Anglia, pe cont propriu, traindu-mi viata cu entuziasm si luptand in continuare pentru ceea ce imi doresc. Stiu ca imi iubesc prietenii si familia, si ca vor face mereu parte din viata mea, indiferent unde voi fi. Stiu ca trebuie sa iau fiecare obstacol ca pe o provocare,  si nu ca pe un impediment. Stiu ca sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am, si stiu ca nu voi inceta niciodata sa visez.

We live in a beautiful world : )

Another day.

As avea multe de zis, dar nu prea am chef sa scriu azi. So I’ll do it another day. Totusi, m-am gandit ca ar fi dragut sa va las niste teen music : ) these guys are from Canada.

Enjoy : )

Let’s talk about the world that we live in

Maine va incepe, la Copenhaga, o ampla conferinta despre schimbarile climatice, conferinta la care vor participa reprezentanti ai fiecarui stat din lume. Mi se pare foarte amuzant faptul ca la noi abia daca s-a mentionat acest eveniment, pe cand in afara s-a vorbit de luni de zile despre ceea ce se va intampla in Danemarca in saptamana urmatoare. In fine, sa presupunem ca ceea ce se intampla in plan politic in Romania e mai important in momentul de fata. Desi asta nu e o scuza.

Sunt curioasa cat de multe vom afla zilele astea legat de ceea ce se discuta acolo. Ca de obicei, e mai important sa vorbim despre politica, despre viata persoanala a nu stiu carei vedete sau despre averea lui nea Costel, decat sa aflam ce se dezbate in plan mondial in legatura cu schimbarile climatice.

Daca vreti sa aflati mai multe despre Cop 15, BBC are un articol interesant, pe care il puteti citi aici.

Iar aici puteti afla cum vad celelalte tari incalzirea globala, daca ea reprezinta o amenintare sau nu.

Some kind of wonderful…

Ador sa ma uit la Gilmore Girls. E un sitcom witty si captivant care te binedispune ori de cate ori esti in a bad mood sau fara chef. Pentru mine, de fapt, e mult mai mult decat atat.

Anyhow, ieri am vazut ultimul episod din sezonul 3 (in total sunt 7),  si a fost un moment care mi-a placut foarte, foarte tare. E vorba de discursul lui Rory (as in the daughter) de la ceremonia de absolvire a liceului . Here’s what it sounds like:

Headmaster Charleston, faculty members, fellow students, family and friends, welcome. We never thought this day would come. We prayed for its quick delivery, crossed days off our calendars, counted hours, minutes, and seconds, and now that it’s here, I’m sorry it is because it means leaving friends who inspire me and teachers who have been my mentors – so many people who have shaped my life and my fellow students’ lives impermeably and forever. I live in two worlds. One is a world of books. I’ve been a resident of Faulkner’s Yoknapatawpha County, hunted the white whale aboard the Pequod, fought alongside Napoleon, sailed a raft with Huck and Jim, committed absurdities with Ignatius J. Reilly, rode a sad train with Anna Karenina, and strolled down Swann’s Way. It’s a rewarding world, but my second one is by far superior. My second one is populated with characters slightly less eccentric but supremely real, made of flesh and bone, full of love, who are my ultimate inspiration for everything. Richard and Emily Gilmore are kind, decent, unfailingly generous people. They are my twin pillars without whom I could not stand. I am proud to be their grandchild. But my ultimate inspiration comes from my best friend, the dazzling woman from whom I received my name and my life’s blood, Lorelai Gilmore.

My mother never gave me any idea that I couldn’t do whatever I wanted to do or be whomever I wanted to be. She filled our house with love and fun and books and music, unflagging in her efforts to give me role models from Jane Austen to Eudora Welty to Patti Smith. As she guided me through these incredible eighteen years, I don’t know if she ever realized that the person I most wanted to be was her.

Thank you, Mom. You are my guidepost for everything.

Shooting star

Mergea grabita prin aeroport. Desi a mai fost prin el de zeci de ori, Schipol e un aeroport foarte mare, si iti trebuie destul de mult timp ca sa ajungi dintr-o parte in cealalta. Pare mai degraba un fel de complex intercultural, daca stai sa te gandesti cat de multi oameni se plimba prin el de-a lungul unei zile; oameni din toate colturile lumii.

In orice caz, tocmai se intorsese din Cape Town, un oras pe care isi dorea foarte mult sa-l vada, iar acum trebuia sa ajunga acasa, in New Haven. Desi avionul urma sa decoleze in doua ore, cand ajunge la terminalul 2, afla ca zborul s-a amanat cu vreo zece. Cum nu e genul de persoana care sa astepte, a hotarat sa se plimbe putin prin Amsterdam. Doar au trecut mai bine de cinci ani de la ultima promenada de-a lungul Amstelului. Isi lasa bagajele in aeroport si ia un tren catre Centraal Station.

Cand ajunge acolo, isi cumpara o cafea din imprejurimi si decide sa se plimbe prin port o vreme… Vroia sa profite de razele blande ale soarelui de mai. Se asaza in acelasi loc in care a stat prima data cand a pasit aici. Isi aminteste de copila inocenta care privea, cu ani in urma, portul, plina de vise si de iubire. Nu, copila aceea nu a disparut. E inca acolo, doar ca acum sufletul ei ascunde si mai multe taine decat atunci. O dulce melancolie iese la iveala, printre zambete sfioase.

Prinsa in amalgamul de emotii starnite de ganduri despre trecut, ignora norii cenusii ce se intind cu repeziciune pe cerul nu demult azuriu. Incepe ploaia, dar sentimentele care au iesit la suprafata o tin acolo, in mijlocul furtunii. Toata lumea cauta un adapost, insa ea tot ce vrea e sa primeasca niste raspunsuri. De ce nu a avut curaj sa ii spuna de la inceput ceea ce simte? De ce nu a putut sa aiba o a doua sansa? De ce, atunci cand a reusit – cu stangacie, poate – sa isi exprime sentimentele, el… nu mai era langa ea? Da, in Amsterdam si-a dat seama ca vrea sa fie langa el, ca vrea sa imparta cu el toate visele si experientele pe care viata asta minuanta i le ofera.

Cum ramane cu raspunsurile la toate aceste intrebari?

[to be continued]

Nothing says coffee like six in the morning…

Vineri seara, cam pe la 11, am decis ca voi merge la munte in weekend. Trenul pleca sambata la 6 dimineata. Am apucat sa dorm cam doua ore, iar la 5:55 eram in gara cu cafeaua in mana. Am mers in Piatra Craiului. Pentru a doua oara. Prima data am fost vara trecuta, cand era ceva mai cald. Insa vremea a fost superba, soarele a zambit doua zile la rand, iar stelele s-au imprastiat pe cer, luminand crestele presarate cu zapada.

Ador sa fug din oras, sa ma plimb prin natura, sa pot sa ma desprind (chiar si pentru putin timp) de Bucuresti, si de tot ceea ce se intampla aici… Chestia asta ma face sa imi dau seama ca intotdeauna exista alternative. Lucrurile sunt relative, si cateodata stam in loc pur si simplu pentru ca refuzam sa privim si in stanga sau in dreapta. Ne agatam de o iluzie, crezand ca doar ea ne poate face cu adevarat fericiti. Ne e frica sa mergem mai departe, sa ne depasim limitele, pentru ca ne indreptam catre necunoscut. Nu, nu avem de unde sa stim daca o sa fie mai bine sau mai rau. Dar putem risca. Eu cred ca fiecare experienta conteaza, si important e ca, oriunde ai fi, sa stii cine esti tu cu adevarat si sa progresezi cu fiecare zi ce trece.

Au inceput tezele. Mai sunt trei saptamani pana la vacanta. E uimitor cat de repede trece timpul…As vrea sa-l pot opri pentru o clipa in loc, si sa ma plimb prin lume, cautand raspunsuri la intrebari pe care le port cu mine de aproape 18 ani…

Voi reveni curand. Sper.

Have a great week! : )

I promise myself

“To be so strong that nothing cand disturb my peace of mind.

To talk health, happiness, and prosperity to every person I meet.

To make all my friends feel that there is something worthwhile in them.

To look at the sunny side of everything and make my optimism come true.

To think only of the best, to work only for the best and to expect only the best.

To be just as enthusiastic about the success of others as I am about my own.

To forget the mistakes of the past and press on to the greater achievements of the future.

To wear a cheerful expression at all times and give a smile to every living creature I meet.

To give so much time to improving myself that I have no time to criticize others.

To be too large for worry, too noble for anger, too strong for fear, and too happy to permit the presence of trouble.

To think well of myself and to proclaim this fact to the world, not in loud words, but in great deeds.

To live in the faith that the whole world is on my side, so long as I am true to the best that is in me.“

Christian Larson – The Optimist’s Creed