Pana la urma cred ca singura diferenta dintre un adult si un copil este aceea ca adultul stie ca orice are un sfarsit… Copilul nu stie sau refuza sa creada asta. El e pur, pentru ca nu inceteaza sa ceara si sa viseze, lucru perfect normal pana la urma… Adultul se infunda in capcanele vietii si uita de frumusetea care il inconjoara. Uita sa zambeasca. Uita sa traiasca…

Vreau sa fiu copil din nou macar pentru o zi…

Niciodata n-am suportat minciuna. Mi se pare unul dintre cele mai josnice moduri de a “rezolva” o situatie sau de a obtine ce iti doresti. Si ma uit in jur si vad cata lume isi construieste viata din minciuni… Lume care pierde orice farama de puritate in ochii mei. Sunt inconjurata de oameni care deformeaza realitatea dupa ceea ce vor sau ce “cred” ca trebuie sa se intample.

Da. Ii dispretuiesc pe aceia care nu au nici cea mai mica remuscare atunci cand indruga povesti. Nu inteleg rostul. Nu inteleg ce vor de la viata… Desi banuiesc ca sunt niste persoane frustrate, care incearca sa se plaseze in lumea pe care si-o doresc. Si, chiar daca sunt constienti ca nimic nu se schimba, continua sa faca asta pentru ca a ajuns un mod de a trai… mintind.

Eu pur si simplu nu pot sa fac asta. Nu pot minti o persoana in fata, doar pentru ca nu sunt in stare sa accept adevarul si sunt frustrata de ceea ce se intampla. Nu imi place sa imi complic viata alterand realitatea si ascunzandu-ma in minciuni stupide.

E adevarat ca atunci cand nu am putut sa sa afirm ceva, pur si simplu am “uitat” acel detaliu. Dar nu l-am inlocuit niciodata cu ceva neadevarat. Nu pot sa ma cobor la un asemenea nivel…

In fond, cat de rau poate fi sa afirmi adevarul? Ce se poate intampla? Pana la urma asta inseamna sa “iti iei viata in maini” si sa actionezi responsabil si matur. Sa fii capabil sa suporti consecintele faptelor tale. Altfel nu ai cum sa progresezi. O sa te invarti in continuare in acelasi cerc vicios si o sa te trezesti ca ramai doar cu minciunile pe care le-ai nascocit. Pentru ca nimeni nu vrea sa stea langa o persoana care nu e constienta de valoarea cuvintelor pe care le adreseaza.

Cel putin asta gandesc eu. Persoanele care mint scad drastic in ochii mei. I-am spus asta si fratelui meu zilele trecute, dupa ce m-am enervat ca minte fara sa isi mai dea seama… Si incerc sa cred ca, repetandu-i asta mai multa vreme, o sa realizeze ca daca vrea sa ma aiba langa el trebuie sa isi asume responsabilitatea faptelor si vorbelor sale…

Chiar cred ca putem trai cu adevarul alaturi…